Humanitas scoate "Jurnalul Annei Frank"

Pentru prima oară în româneşte, versiunea definitivă a Jurnalului Annei Frank este tradusă după originalul neerlandez, anunţă Editura Humanitas. Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută.


Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani.

Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august 1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz.

Cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.

Anne Frank şi jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelenşă ale veacului XX privitoare la personalităşi li la cărţi.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale şi cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe şcoli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar şi ţinta unor vehemente atacuri.

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile... dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi... Ardoarea, spiritul care o animă  mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare... E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)